11 mai 2010

Paula Seling - Ridica-voi ochii mei la ceruri


Am postat această melodie pentru că mi se pare superbă şi ca mesaj şi ca voce.
Sper să vă deschidă măcar o fereastră închisă din suflet. Până acum spuneam că am trei lucruri care-mi cauzează lacrimi:
1. Fetiţa cu chibriturile
2. El Zorab , de George Coşbuc
3. Mai frumoasă, melodia cântată de Laura Stoica
Astăzi adaug şi 4. Ridica-voi ochii mei la ceruri

2 mai 2010

din activităţile mele : Ziua Pământului

Împreună cu Grădiniţa Lizuca, mai precis cu doamna educatoare Matei Roxana, ne-am implicat într-o activitate de voluntariat cu ocazia aniversării Zilei Pământului. Elevii au fost foarte entuziasmaţi şi au tratat activitatea nu ca pe o sarcină ci ca pe o activitate plăcută. Mergând pe stradă înaintea lor am fost surprinsă să-i aud scandând "Suntem eco ! Suntem eco !" şi "Noi pentru natură şi natura pentru noi !" , lucru care sincer m-am emoţionat. O astfel de activitate valorează pentru conştiinţa  şi formarea lor mai mult decât o lecţie de română. Realizând astfel de activităţi nu doar când se aniversează ceva , ci periodic, cred că s-ar sădi în sufletul lor ceva ce generaţia noastră începe să uite : bunul simţ şi conştiinţa faptului că suntem specia care distruge ceea ce ne oferă planeta care ne găzduieşte, cu bună ştiiţă.
În şcoala "Ion Creangă" am înfiinţat GARDA ECO care merge prin clase şi verifică modul în care sunt sortate gunoaiele (fiecare clasă are 3 coşuri de gunoi ), dacă este pornită apa (la noi sunt chiuvete în fiecare clasă) , dacă este oprită lumina după ora 10 , modul în care este depozitată mâncarea şi curăţenia în general. Eu sunt responsabila acestei garde de mediu şi am în "subordine" câte un echipaj de la fiecare clasă. După două astfel de verificări , care au avut loc acum o lună, toţi sunt conştienţi de ce trebuie să facă. După a doua pauză , dacă nu au închis lumina , se trezeşte cineva care, cerându-şi scuze , să alerge la întrerupător, ceea ce e minunat.Dar să vă prezint şi câteva poze de la activitate.
Si nu uitaţi :"NOI PENTRU NATURĂ ŞI NATURA PENTRU NOI"

Am uitat să spun că am participat şi la un concurs de desene pe acceaşi temă :"Rolul copacilor în mediul urban" şi am obţinut locul III. Avem poze şi de la această activitate.

comisia metodica

Da, minunata zi.....
Fatidica zi de vineri , când cu mic , cu mare , ne-am adunat la mult aşteptata şi amânata comisie metodică cu educatoarele . Am organizat tot, ne-am pregătit , am verificat toate slide-urile să vedem dacă merg , totul părea OK.
Le-am aşteptat pe doamnele educatoare, care cu greu se lăsau duse de la razele calde ale soarelui. Presimţeau dânsele ceva. Comisia a început optimist şi s-a frânt foarte curând, când, după un speech foarte original al unei colege şi o prezentare foarte interesantă a Laurei de la clasa I , calculatorul s-a încăpăţânat şi a refuzat să mai coopereze. Doamna director a încercat să salveze situaţia cu rezerva inepuizabilă de glume, extrăgând din arhiva personală una perfectă pentru momentul respectiv, lucru care a mai salvat din momentele penibile în care eu şi şefa noastră , Mirela, ne chinuiam să resuscităm îndărătnicul laptop. Momentele s-au prelungit , iar distinsele doamne educatoare ne-au demonstrat, deşi nu acesta era scopul pentru care le-am chemat noi , că dau dovadă de o infinită răbdare şi o politeţe ieşită din comun, afirmând la final că totul a decurs foarte bine.
Pe această cale ţin să le mulţumesc personal şi, dacă voi reuşi, voi încerca să postez aici câteva din materialele care nu şi-au găsit locul unde trebuiau să şi-l găsească , respectiv la memorabila comisie.
Personal am trăit o mică dramă pentru că verificasem slide-ul de vreo trei ori înainte (de felul meu sunt o ghinionistă în astfel de momente, aşa că mi-am luat toate mijloacele de prevedere) .Mă chinuisem la el 3 zile şi 3 nopţi cam cât ţin în poveşti nunţile , numai că la mine povestea nu s-a terminat cu o nuntă ci cu dormitul la 2-3 noaptea , cu plânsul fetiţei mele care mă vroia în pat cu ea, iar la final cu blocarea calculatorului . Dar asta e. Noi să fim sănătoşi ca incidente de acestea tragi-comice se pot întâmpla oricui.